noiembrie 22, 2024
Gabriel Boștină – manager tehnic, Andrei Cian – manager al secției

Gabriel Boștină a fost numit noul manager tehnic al echipei de fotbal Steaua București, funcția de manager al secției fiind ocupată de Andrei Cian.
„Am venit cu aceleași gânduri cu care a venit și staff-ul: cu gânduri de promovare. Sperăm să obținem această promovare în sfârșit, pentru că sunt doi ani de când suntem la liga a doua și echipa merge bine. Voi face totul alături de Daniel (n.r. Oprița). Suntem prieteni de multă vreme, deci o să avem o relație așa cum am avut până acum.În finalul anului trecut, știu că cei din conducerea clubului au fost invitați de mai multe ori de cei din conducerea ministerului. Dacă există întâlniri și întrevederi există și interes. Eu cred că până la urmă se va găsi soluția de asociere cu partea privată până la depunerea dosarului de licențiere, pentru a avea dreptul de promovare în Liga 1, în sezonul următor.Dacă se poate să promovăm de anul acesta, noi vom face toate demersurile. Legea încă nu s-a schimbat, nu știu dacă mai este timp ca să se poată schimba. Știu că este o situație frustrantă pentru fani, deoarece au trecut doi ani în care noi am fost pe loc de baraj și puteam promova. Le mulțumim că sunt alături de noi, sperăm să aibă răbdare în continuare, pentru că sper că vom obține dosarul de licențiere și dreptul de a promova”, a declarat Gabriel Boștină, pentru canalul de Youtube Steaua TV.

#CeiCareNUauTrădat #spiritdeluptă #aicieSteaua #vremSteauaînA

Steaua

Comunicat de presa

Advertorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *