noiembrie 21, 2024
Mihai Căldăraru face apel la ajutorarea victimelor cutremurului din Siria și Turcia!

Mihai Căldăraru face apel la ajutorarea victimelor cutremurului din Siria și Turcia!

Orașele din Turcia sunt în mare parte izolate din cauza cutremurului și încă sunt persoane care nu au fost găsite, fiind prinse sub dărâmături.

Comunitatea Asociației Europene Pentru Protecția Omului și Protecția Copilului se mobilizează pentru a ajuta oamenii greu încercați din zonele afectate de teribilele cutremure din Turcia.

Asociația Europeană Pentru Protecția Omului și Protecția Copilului, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului România lansează o amplă acțiune de strângere de ajutoare ce vor fi trimise în regiunea de sud a Turciei.

Se pot dona: haine și încălțăminte de iarnă pentru adulți și copii (paltoane, geci, pelerine de ploaie, ghete, cizme, pulovere, pantaloni, mănuși, fulare, eșarfe, căciuli, ciorapi, șoete, lenjerie de corp), pături, corturi, saci de dormit, alimente neperisabile (conserve, exclus carne de porc), sticle cu apă, termosuri, aeroterme și generatoare, materiale igienico-sanitare, dar și lapte praf și scutece. Cetățenii care doresc să doneze pot aduce ajutoarele la sediul secundar str. Luntrei nr.3, Bl.10.

Fiecare pachet donat trebuie ambalat în funcție de categorie(haine, mâncare etc.) și trebuie menționat ce conține pe ficare în parte.

Detalii suplimentare la:

numărul de telefon 0722.495.834, apelabil de luni până vineri între orele 8.30-18.30;
numărul de telefon 0739.377.777, apelabil de luni până vineri între orele 18.30-00.00, iar sâmbătă și duminică între orele 9.00-23.00.

„Gândurile noastre se îndreaptă către toți acești oameni. Vedem durere, disperare, deznădejde. O tragedie greu de îndurat și la care nu putem privi nepăsători. Semenii noștri au nevoie de ajutor și stă în puterea noastră, a tuturor, să fim oameni, să fim solidari. Ne rugăm pentru miracole, pentru ca salvatorii care luptă în condiții greu de imaginat și contra timp să reușească ceea ce de multe ori pare imposibil, dar și pentru sufletele celor care și-au pierdut viața și pentru familiile lor”, a declarat Mihai Căldăraru Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România.

Toate ajutoarele ce vor fi colectate în Sectorul 2 vor fi încărcate în convoaie umanitare și vor fi trimise în Turcia. Întreaga operațiune se derulează în strânsă colaborare și sub coordonarea Comunității Turcă din România pentru a asigura organizarea optimă a acestui demers umanitar.

Cu stimă,
Mihai Căldăraru
Director Executiv
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului România.

Source

Comunicat presa

Advertorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *