Read Time:2 Minute, 23 Second

Studiu de caz – cum să distrugi un fenomen de șapte decenii în doar șapte ani
Când s-a făcut dreptate (parțial) și STEAUA a avut din nou echipă de fotbal, ne-am agățat de speranța că lucrurile se vor redresa și că, în locul abuzurilor și ciobănismelor, își vor face loc, încet-încet, valorile și, în cele din urmă, performanța. Ambele se lasă, însă, îndelung așteptate.
E 2024, suntem în al treilea an de Liga a II-a, fără drept de promovare, cu o echipă a cărei motivație este sub nivelul mării și, parcă, mai departe de Liga I, decât eram atunci când jucam în a IV-a.
Pentru asta și nu numai, „le mulțumim” politrucilor care s-au perindat la conducerea CSA Steaua, cărora am putea, la fel de bine, să le spunem „gropari”. Rând pe rând, au închis ochii. Mânjiții politici „au pus cruce” (întocmai cum profană acolitul lor, mana lor cerească pentru parandărăt, în desele lui psihoze) oricărei noțiuni de blazon roș-albastru.
E martie 2024 și n-avem perspective mai bune nici pentru următorul sezon. În al 12-lea ceas, facem apel la ultima brumă de bun-simț, în caz că el mai există și așteptăm cu interes, deși fără prea mare speranță, să ne spună public cei care se află la conducerea clubului ce planuri au pentru secția de fotbal și cum văd ei viitorul echipei STEAUA. Dacă îi încurcă gradele militare, să ne comunice domnii de la Minister.
Așteptăm negru pe alb să se comunice suma necesară de bani pentru a scoate echipa de fotbal la liman, să vedem care e situația sponsorilor și care sunt perspectivele. Dacă într-adevăr nu se mai dorește (sau nu s-a dorit niciodată?) ca STEAUA să ajungă în primul eșalon românesc, să existe o poziție publică, prin care să își asume acest lucru.

Avem nevoie să știm un plan clar al echipelor, de la cea de seniori, până la cele de juniori. Și, da, ne dorim tineri de la academie pe teren, oameni cărora să li se insufle spiritul roș-albastru, așa încât să se contureze viitoarele caractere tari și legende ale acestui club. Totuși, nu suntem în situația de a ne permite să devenim o pepinieră! Scopul principal, în acest moment, este PROMOVAREA!
„Legea Sportului”, însă, această muncă de sisif, care nu-și mai găsește leacul, mânuită dibaci de culorile politice care nu mai dau pace României de zeci de ani, rămâne „elefantul din cameră”. Orice noțiune logică indică schimbarea ei, realitatea însă vine și strivește sub bocanc fiece speranță de dreptate.
STEAUA, cel mai mare club sportiv din România. Lăsat la cheremul celor mai mari amatori.
______________________
Pentru a trage un semnal de alarmă, sperăm că echipele de la Clubul Steaua vor întârzia meciurile cu 10 minute. Acest management defectuos și această constantă incertitudine trebuie să înceteze.
#înGhenceadoarSteaua #CeiCareNUauTrădat #spiritdeluptă #aicieSteaua #vremSteauaînA

Steaua

Comunicat de presa

Advertorial

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post DenConcept.ro: Soluții IT Rapide și Eficiente
Next post Trei solutii rezistente de pavare care implica betonul