Născut la Brăila pe 7 septembrie 1954, Stoica a debutat în fotbal la echipele gălățene. Pe 17 august 1975, a debutat la Steaua, într-o partidă cu FCM Reşiţa. Vechimea l-a impus în vestiarul din Ghencea, el preluând, astfel, funcția de căpitan al echipei, după acest criteriu. Pentru Steaua, în competițiile interne și în cupele europene, a evoluat de 368 de ori, marcând 43 de goluri. A câștigat, cu echipa militară, 7 titluri naționale și cinci Cupe ale României, palmares care se completează cu trofee precum Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. În finala de la Monte Carlo, din februarie 1987, la cel de-al doilea trofeu continental, Stoica nu a mai ratat ocazia de a fi căpitanul stelist.
Unii afirmă că, fără el, Steaua cea Mare n-ar fi putut exista. Alţii spun că echipa ar fi trebuit să se numească Tudorel Bucureşti sau Stoica Bucureşti. E omul care, vreme de un deceniu şi jumătate, a luptat. N-a fost niciodată un mingicar. Rare sunt momentele sale de magie. Însă nimeni nu-şi poate aminti un meci slab al „căpitanului”. Constanţa l-a caracterizat mereu.
Steaua Bucureşti
• Liga I: 1975-76, 1977-78, 1984-85, 1985-86, 1986-87, 1987-88, 1988-89.
• Cupa României: 1975-76, 1978-79, 1984-85, 1986-87, 1988-89.
• Cupa Campionilor Europeni: 1986.
• Supercupa Europei: 1986.
