Unul dintre cei mai mari fotbalişti români, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, s-a născut la 5 aprilie 1964, la Braşov.
A început să joace fotbal în oraşul natal, la formaţia FCM Brașov, unde a fost legitimat în 1977. În 1981, debutează pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru ca, în 1983, să se transfere la Steaua, echipă la care activează până în 2000, cu o întrerupere de trei ani (1990-1991 la Fiorentina, în Italia, şi 1991-1993 la Real Oviedo, în Spania) şi la care realizează cele mai mari performanţe din carieră.
Jucător de viteză, una dintre cele mai faimoase extreme drepte din ţară, Marius Lăcătuş a câştigat zece titluri de campion al României (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997 şi 1998), şase Cupe ale României (1985, ’87, ’89, ’96, ’97, ’99), trei Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987), toate cu Steaua.
A participat la trei turnee finale: CM Italia – ’90, CM Franţa – ’98 şi CE Anglia- ’96, jucând de 84 de ori în prima reprezentativă, pentru care a înscris 13 goluri.
A evoluat de 414 ori în divizia A, marcând 103 goluri, iar în cupele europene de 73, marcând de 17 ori. A marcat peste 100 de goluri pentru formaţia Steaua Bucureşti.
Are la activ numeroase goluri şi partide memorabile. Golul din penalty de la Sevilla, cele două goluri înscrise lui Dasaev (URSS) la „Copa del Mondo” Italia 1990, care au încheiat practic cariera celebrului portar rus, două goluri marcate Portugaliei la Lisabona, în meciul câştigat cu 3-2 de echipa României, dar şi meciurile de neuitat cu Steaua anilor 1985-1989 şi confruntările decisive cu Spania şi Danemarca de la Bucureşti.
La 4 decembrie 1997, cu ocazia stabilirii grupelor turneului final al CM Franţa 1998, a făcut parte din echipa Europei, care a întâlnit într-un meci amical selecţionata lumii, în contul căreia a marcat un gol.