În ultimii ani, multe persoane au început să se întrebe dacă îşi pot înfiinţa o formă juridică de tip PFA (persoană fizică autorizată) în timp ce sunt angajate în sistemul privat sau cel public.
Din fericire acest lucru este posibil, însă înainte de înregistrarea unei astfel de entităţi, va fi necesar să fie cunoscute câteva aspecte legale, cât şi să fie examinat actualul contract de muncă pentru a verifica faptul că nu există măsuri restrictive sau alte impedimente care le pot afecta viitoarea activitate.
Aspecte ce trebuie cunoscute dacă doreşti înfiinţarea unui PFA, dar eşti deja angajat cu contract de muncă cu normă întreagă sau parţială
Legislaţia fiscală din România se schimbă de la an la an, chiar şi în 2023 fiind introduse noi măsuri ce vor afecta antreprenorii în 2024. În cazul unei persoane care este deja angajată şi doreşte să înregistreze un PFA, va fi esenţial ca aceastal să aibă în vedere faptul că va trebui să plătească CASS după cum urmează:
- venituri sub 6 salarii – se va aplica 10% la plafonul de minim 6 salarii minime pe economie;
- venituri între 6 şi 60 de salarii minime – se va impozita cu 10% la venitul efectiv realizat;
- veniturile peste 60 de salarii vor avea obligaţia de a plăti 10% din plafonul de 60 de salarii minime.
Cu toate acestea, pentru cei care au deja un contract de muncă activ la momentul înfiinţării, în care plătesc contribuţia minimă de sănătate la un nivel minim de 6 salarii, atunci entitatea va avea de plată doar 10% din venitul realizat, nu la plafonul impus.
Potrivit site-ului luizadaneliuc.ro: “Singurul lucru pozitiv la PFA-uri ar fi că CASS (sănătatea) devine cheltuială deductibilă – ea scăzându-se direct prin declaraţia unică (este o căsuţă specială dedicată pentru evidenţierea ei ca şi cheltuială), la fel ca şi contribuţia la pensie.”
Acte necesare pentru înfiinţare PFA
În momentul în care ai luat hotărârea de a înfiinţa un PFA, chiar daca esti angajat, va fi important să iei în calcul şi documentele care trebuie depuse la Registrul Comerţului în vederea finalizării cât mai rapide a întregului proces.
- actul de identitate;
- dovada sediului social (poate fi propria locuinţă, contract de comodat sau alegerea unui serviciu specializat de găzduire sediu social)
- dovada specializării în domeniul în care va activa PFA-ul (în funcţie de codul C.A.E.N. ales);
- cerere de înregistrare;
- declaraţie pe propria răspundere;
- specimen de semnătură;
- rezervarea numelui (acesta fiind format din numele propriu, urmat de sintagma “Persoană fizică autorizată” sau acronimul “PFA”).
Toate aceste documente pot fi transmise electronic, fie prin portalul dedicat de servicii online, fie prin email la ghişeul din localitatea unde PFA-ul va avea sediul social. Este bine de ştiut faptul că anumite firme acceptă să încheie contracte de colaborare cu PFA-uri în vederea diminuării procesării actelor, putând fi folosită noua entitate pentru continuarea activităţii curente.
Înfiinţarea unui PFA în cazul în care o persoană este deja angajată este posibilă, aceasta având oportunitatea de a deschide o noua afacere si a realiza mai multe venituri în acelaşi timp şi să se bucure de venituri suplimentare.
Este important să fie cunoscute aspectele legale înainte de a începe procedura de înfiinţare pentru a putea aprecia toate elementele ce ţin de modul de impozitare, aceasta fiind cea mai bună cale prin care să fie luate decizii corecte şi informate.